am primit ieri pe e-mail :
"Buna seara,
Sper sa nu va deranjez prea tare cu acest email (trimis la aceasta ora inaintata) dar m-am bucurat foarte tare vazand avantul de blogger al dumneavoastra de zilele trecute. M-a inspirat atat de tare incat l-am resuscitat si eu pe al meu (avantul, nu si blogul) si am incercat sa scriu cateva cuvinte care-mi macina in ultima perioada intelectul, asa slab cum e el. Daca doriti si aveti timp, va invit sa le cititi si sa-mi spuneti ce parere aveti despre ele.
O NEVROZA PROFESIONALA!
Preambul sau Cuvant inainte
Surprinzator sau nu, pe 21 februarie 1907, poporul roman a reusit sa-si sintetizeze esenta propriei natiuni. Plecand din satul Flamanzi, un nume parca predestinat, un grup de romani au inceput o rascoala datorita conditiilor inumane in care traiau. Dupa ce au incendiat, au violat, au mancat si au baut au plecat acasa uitand astfel sa-si ceara drepturile.
Pentru ca nu-mi trag neamul din zona satului mai sus mentionat, avand strabunici preoti care au mers sa lupte pentru Marea Unire, bunici care au luptat impotriva comunistilor pana cand au fost deportati politic la canal, parinti care au fost la revolutie pentru libertatea de care ne bucuram astazi, simt ca nu pot sa ma opresc din lupta pana cand nu-mi vad idealurile realizate.
Un mare ideal al meu este acela de a oferi ce am eu mai bun unei profesii care-mi bucura sufletul in fiecare zi, arhitectura. Supra-eul merge si mai departe si-mi spune ca vrea sa-mi "port crucea" aici, in Romania, pentru ca aceasta tara are nevoie de "noi astia cativa" care mai credem ca o putem salva de la regresul general in care se afla.
De ce spun ca-mi "port crucea"? Simplu! Nu mai traim intr-o tara normala, iar aici nu ma refer la o normalitate analizata somatic de catre psihanaliza freudiana. Ma refer la valorile unei societati care respecta borfasii, hotii si... chelnerii. Chelnerii? Poate se intreaba cineva ce am cu ei? Personal, nimic dar daca ajung sa fiu remunerat mai prost decat oricare dintre ei, inseamna ca avem o problema in societate. Sa nu ma inteleaga cineva gresit. Nu sunt si nu voi fi niciodata un sclav al banilor dar aceasta problema ma isterizeaza, ma frustreaza si ma obsedeaza.
O nevroza profesionala!
Recent, am avut ocazia sa citesc un raport mondial referitor la profesia de Arhitect. Romania, are la fel ca si Bulgaria, Albania, Rusia, Slovenia, Spania (21% sub salariul mediu) sau/si surprinzator Italia, Belgia, Germania ofera salarii extrem de mici angajatilor din domeniu, salarii raportate bineinteles la nivelul de studii si stagii necesare practicarii profesiei. Tarile care platesc bine (Elvetia, Norvegia, America, s.a.) isi protejeaza arhitectii locali prin necesitatea prezentarii unui permis de munca valabil pentru cetatenii straini care-si doresc sa se angajeze acolo, permis pe care il obtii foarte greu sau deloc. Pe scurt, incerc sa inteleg ca in Romania mai mult nu se poate iar altundeva nu e loc de noi, deci "case closed!".
In aceste conditii un aprig luptator nu se da batut si incearca sa o ia pe cont propriu deschizandu-si bineinteles... propriul birou de arhitectura. Stupefiat, acesta va afla destul de repede ca pentru statul roman a fi un om intreprinzator corect inseamna a fi un sclav.
*ATENTIE: urmeaza un paragraf informal
Taxele pentru orice factura emisa legal de catre o firma in Romania variaza de la 43% si 53% din valoarea acesteia. Platind banii subproiectantilor, salarii si alte cheltuieli care mai apar vei afla cu stupoare ca iti vor ramane 15-20% din banii facturati. In conditiile in care suma medie a facturilor emise de firmele de arhitectura corecte (care-si platesc taxele si impozitele) din Romania nu depaseste 20.000 € pe an, concluzionezi ca s-ar putea sa castigi mai putin decat acel simplu si banal .... CHELNER.
Marturisesc: Idealurile mele sunt in ultima perioada tot mai greu incercate!
Omul cu cat e mai civilizat devine tot mai nevrozat.
Sigismund Freud
P.S.:
Sa fie oare indobitocirea cheia succesului si a fericirii? Eu sper ca nu..."
"Buna seara,
Sper sa nu va deranjez prea tare cu acest email (trimis la aceasta ora inaintata) dar m-am bucurat foarte tare vazand avantul de blogger al dumneavoastra de zilele trecute. M-a inspirat atat de tare incat l-am resuscitat si eu pe al meu (avantul, nu si blogul) si am incercat sa scriu cateva cuvinte care-mi macina in ultima perioada intelectul, asa slab cum e el. Daca doriti si aveti timp, va invit sa le cititi si sa-mi spuneti ce parere aveti despre ele.
O NEVROZA PROFESIONALA!
Preambul sau Cuvant inainte
Surprinzator sau nu, pe 21 februarie 1907, poporul roman a reusit sa-si sintetizeze esenta propriei natiuni. Plecand din satul Flamanzi, un nume parca predestinat, un grup de romani au inceput o rascoala datorita conditiilor inumane in care traiau. Dupa ce au incendiat, au violat, au mancat si au baut au plecat acasa uitand astfel sa-si ceara drepturile.
Pentru ca nu-mi trag neamul din zona satului mai sus mentionat, avand strabunici preoti care au mers sa lupte pentru Marea Unire, bunici care au luptat impotriva comunistilor pana cand au fost deportati politic la canal, parinti care au fost la revolutie pentru libertatea de care ne bucuram astazi, simt ca nu pot sa ma opresc din lupta pana cand nu-mi vad idealurile realizate.
Un mare ideal al meu este acela de a oferi ce am eu mai bun unei profesii care-mi bucura sufletul in fiecare zi, arhitectura. Supra-eul merge si mai departe si-mi spune ca vrea sa-mi "port crucea" aici, in Romania, pentru ca aceasta tara are nevoie de "noi astia cativa" care mai credem ca o putem salva de la regresul general in care se afla.
De ce spun ca-mi "port crucea"? Simplu! Nu mai traim intr-o tara normala, iar aici nu ma refer la o normalitate analizata somatic de catre psihanaliza freudiana. Ma refer la valorile unei societati care respecta borfasii, hotii si... chelnerii. Chelnerii? Poate se intreaba cineva ce am cu ei? Personal, nimic dar daca ajung sa fiu remunerat mai prost decat oricare dintre ei, inseamna ca avem o problema in societate. Sa nu ma inteleaga cineva gresit. Nu sunt si nu voi fi niciodata un sclav al banilor dar aceasta problema ma isterizeaza, ma frustreaza si ma obsedeaza.
O nevroza profesionala!
Recent, am avut ocazia sa citesc un raport mondial referitor la profesia de Arhitect. Romania, are la fel ca si Bulgaria, Albania, Rusia, Slovenia, Spania (21% sub salariul mediu) sau/si surprinzator Italia, Belgia, Germania ofera salarii extrem de mici angajatilor din domeniu, salarii raportate bineinteles la nivelul de studii si stagii necesare practicarii profesiei. Tarile care platesc bine (Elvetia, Norvegia, America, s.a.) isi protejeaza arhitectii locali prin necesitatea prezentarii unui permis de munca valabil pentru cetatenii straini care-si doresc sa se angajeze acolo, permis pe care il obtii foarte greu sau deloc. Pe scurt, incerc sa inteleg ca in Romania mai mult nu se poate iar altundeva nu e loc de noi, deci "case closed!".
In aceste conditii un aprig luptator nu se da batut si incearca sa o ia pe cont propriu deschizandu-si bineinteles... propriul birou de arhitectura. Stupefiat, acesta va afla destul de repede ca pentru statul roman a fi un om intreprinzator corect inseamna a fi un sclav.
*ATENTIE: urmeaza un paragraf informal
Taxele pentru orice factura emisa legal de catre o firma in Romania variaza de la 43% si 53% din valoarea acesteia. Platind banii subproiectantilor, salarii si alte cheltuieli care mai apar vei afla cu stupoare ca iti vor ramane 15-20% din banii facturati. In conditiile in care suma medie a facturilor emise de firmele de arhitectura corecte (care-si platesc taxele si impozitele) din Romania nu depaseste 20.000 € pe an, concluzionezi ca s-ar putea sa castigi mai putin decat acel simplu si banal .... CHELNER.
Marturisesc: Idealurile mele sunt in ultima perioada tot mai greu incercate!
Omul cu cat e mai civilizat devine tot mai nevrozat.
Sigismund Freud
P.S.:
Sa fie oare indobitocirea cheia succesului si a fericirii? Eu sper ca nu..."
Un adevar care, din pacate, devine tot mai vizibil in Romania. Promisiuni de schimbare primim in fiecare zi, dar oare se va schimba ceva in urmatorii 10 ani? Iar in aceste conditii, ce facem? Renuntam la vis si lupta pentru a nu muri de foame, sau ne hranim cu idealuri?
RăspundețiȘtergereEste o perspectiva interesanta si un subiect care merita dezbatut...
deja ma depaseste discutiunea de bon ton si serioasa spiritualitate inceputa de domniile voastre.
RăspundețiȘtergereStimate Domn, arhitectura pentru mine in primul rand are o valoare mistagogica, asta si pentru ca, pentru mine ''de rerum novarum'' sunt asa inflatiuni emotive pe scheletul timpurilor trecute. Gasesc modernitate confuza asa cum confuza este ecuatia a=b=c.... adica am inventat doar copia si productia de masa. Pentru mine aceasta este cauza decaderii societatii moderne: copierea unor modele ale manufacturii dar cu tehnici moderne si neviole invidioase ale precupetimii moderne. daca in trecut manufacutra creea diversitate si in primul rand acel unic, spiritul modern nu aduce decat modele fabuloase dar lipsite de unicitatea data tocmai de mana omului. nu sunt un conservator sau ''pierdut pe plaiurile istoriei'' dar consider ca acel unic dintr-o catedrala, cladire etc, insufla un sentiment de veneratie pozitiva, de respect pentru ceva care depasea intelegerea ''mujicimii'' iar acest suflu nobil spre care vrand nevrand tindea acea masa de oameni, facea ca societate sa prospere si sa creeze idealuri, ideologii noi . sa nu intelegeti ca, consider arhitectura ca apanaj al elitelor, dar e important de vazut care sunt tipurile umane ale modernitatii si ce gusturi au acestea. din pacate mahalagioaica de cartier din trecut, cu sarmul ei aparte,limbajul colorat precum vestimentatia, a devenit diva pitipoanca a zilelor noastre, iar copiile versace care cu onor si distinsa vulgaritate murluiesc apartamentele de budoar al susnumitei pitipoance, au devenit elementul de clasa care face diferenta intre diferite calitati de sarantoci in cele ale intelectului. Sa citim pe Conul Caragiale care desi a trait in trecutul asa numit glorios al natiunii rumane, iata a stiut sa citeasca in spiritul poporului aceleasi ''VITURI''care si astazi cu detasat umor ne definesc perfect.
Cu stima Monsieur de Barique