vineri, 1 noiembrie 2013

conferinta marti 5 11 2013



Marți, 5 noiembrie, 10 – 18.30 @ Aula Magna a Bibliotecii Centrale Universitare Carol I

O conferință din cadrul proiectului european Connnected*, dezvoltat de Zeppelin, ce urmărește prezentarea celor mai noi inovații tehnologice și a rolului lor în crearea unor orașe durabile, competitive și inteligente. Participarea e gratuită, dar se face pe bază de înscriere online - aici

Dezvoltarea accelerată a tehnologiilor la care asistăm de câțiva ani a dus la o nouă paradigmă urbană. Felul în care înțelegem și folosim orașele s-a transformat radical, în paralel cu instrumentele pe care le folosim pentru a le proiecta și gestiona. Am. construit un super-line-up de pioneri ai unei noi realități:

Miguel Roldan – Roldan + Berengue arqts, Spania
Biroul lui Miguel Roldan se susține doar din concursuri de arhitectură, printre distincțiile câștigate aflându-se și o nominalizare la premiul Mies van der Rohe. Alături de alte proiecte în care încorporează inovații de ultimă oră, prezintă reabilitarea unei biserici monument istoric în Vic. Întregul proiect, de la pardoseli până la mobilier și sistemul de iluminat s-a realizat dintr-o singură bobină de oțel. În revista Zeppelin #98 v-am prezentat un proiect de locuinţe sociale din Barcelona care probează menţinerea creativităţii arhitecturale în cadrul constrângerilor severe economice, constructive, ecologice şi urbane: Turnul E.I.O.5



Mihai Streza – consultant Accenture, Germania
Consultant internațional de strategie pentru companii high-tech și clean-tech și co-fondator al producătorului german de autovehicule electrice eRockIT. În prezent consultant al BMW Group in dezvoltarea de soluții moderne de mobilitate. Va vorbi despre transformarea industriei automobile de la furnizor de produse la creator de soluții integrate, inteligente pentru marile aglomerații urbane moderne.

Carlo Ratti – director SenseableCity Lab (MIT), USA / Italia / Singapore 
Arhitect și inginer, programele pe care le inițiază se află în prima linie a inovării – nu doar a mediului construit, ci a dezvoltării științifice în general. Carlo Ratti a apărut în revista Forbes în 2011 ca unul dintre “Numele pe care trebuie să le știi”, iar Fast Company l-a numărat printre “50 dintre cei mai influenți designeri din America”. Revista Wired l-a trecut pe “Smart List 2012: 50 de oameni care vor schimba lumea”. În revista Zeppelin #108 ați aflat despre un proiect în care a fost implicat ca autor și director, faimosul Copenhagen Wheel.



Juan Trias de Bes – TDB Studio, Spania
Juan Trias de Bes a creat în 2012 platforma “by architects” ca o scenă pentru proiectele de cea mai mare complexitate tehnologică, prezentate în concursurile internaționale. În cel mai recent proiect de locuință în Catalunia, a îmbinat o structură metalică aparentă cu o zidărie din cărămizi fabricate special pentru acest proiect, inventând un nou sistem constructiv.

Nerea Calvillo – c-arquitectos, Spania / UK
Arhitect specializat în folosirea noilor tehnologii ca instrumente de proiectare. Alături de lucrări și expoziții de artă contemporană digitală, dezvoltă proiecte de cercetare în domeniul vizualizării și cartografierii datelor (big urban data) în universități și centre de noi tehnologii, printre care se numără și proiectul său recent “In the Air”, realizat în cadrul Medialab – Prado.



Dorin Stefan – DSBA, profesor UAUIMB, România
Profesor carismatic și arhitect ce trage înainte producția românească, Dorin Ștefan lucrează cu aceeași bucurie la proiecte de mari dimensiuni și la design interior de ultimă generație. Entuziasmat de tehnologie și de modurile de sublimare ale acesteia, este printre foarte puținii profesioniști români câștigători ai unor mari concursuri internaționale. Unul dintre acestea este Taiwan Tower în Taichung, despre care am discutat în revista Zeppelin #91: Floating Observatories.



Proiecție de film: Electric Signs by Alice Arnold / USA
Un documentar poetic excepțional despre semne, ecrane și mediul urban, explorând relațiile dintre lumină, percepție și cultura atracțiilor în metropola contemporană.

* Cu proiectul de cooperare europeană “Connected. Things about future, cities and people“, Zeppelin a devenit una dintre cele 4 organizații românești selectate, in calitate de coordonatori de proiect, de Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură din Bruxelles în cadrul Programului Cultura (2007-2013).

Organizator: Zeppelin
Cu sprijinul: BMW
În Parteneriat cu: Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“și Biblioteca Centrală Universitară „Carol I“
Parteneri: Reynaers, Rockwool, Legrand / Sponsor: Lafarge

joi, 12 septembrie 2013

rutina

siria, rosia montana, maidanezii: pana la urma si functia de presedinte a USA este o rutina 

marți, 30 iulie 2013

1 an

timp de un an de zile am postat in fiecare zi cate ceva , intentia mea este sa printez intr-o carte
aceasta adunare de detoate(spuse, nespuse, comentate)
continuarea va fi mai relaxata(pentru mine)
voi posta cand am ceva de spus(tot pentru mine sa nu uit)


vineri, 26 iulie 2013

zaha hadid la ny si la bucuresti



comentarii la ny:
“We are proud to partner with Zaha Hadid Architects and to continue Related’s commitment to the very best in urban architecture,” said Jeff Blau, CEO of Related Companies. “This development will be truly unique within the city’s architectural offerings, and will pave the way for future architectural achievements on Manhattan’s west side.”






comentarii la bucuresti:

"Ce s'or fi gandit dimineata cand s'au trezit,scarpinandu-se in barba:''hmmm,ce tampenii sa mai fac azi...asa,stiu!...un turn gigant in centrul...Bucurestiului,sa vada romanii ce inseamna aglomeratie adevarata,cu deplasari de 2 metri pe ora s.a.m.d''!! Surpriza,noi deja stim cat de aglomerat e Bucurestiul,cat de proaste sunt drumurile si cat de prost gandite pt un trafic aglomerat ca cel al ..."

"In afara problemelor grave de trafic si de protectie a monumentelor si siturilor protejate, este evident ca, daca aceasta cladire ar fi realizata, Bucurestiul va arata ca o pioneza - este ridicol! Sau poate vrem sa concuram Barcelona sa avem si noi o "polla"?"
(romania libera actualitatea)

joi, 25 iulie 2013

the future




richard rogers a implinit 80 de ani

regarded as one of the world's most successful and influential architects, Lord Rogers' distinctive, eye-catching creations can be seen far and wide. From the Welsh Assembly building in Cardiff, to Lloyd's of London and the Pompidou Centre in Paris.
http://www.bbc.co.uk/news/magazine-23408753
Now, as he turns 80, Richard Rogers' pioneering career is being celebrated in a new exhibition at the Royal Academy in London. To mark his birthday, he spoke to BBC World Service about some of his most memorable structures - from his early work to current projects.
Enable captions to see the names of all the buildings.
Richard Rogers RA: Inside Out can be seen at the Royal Academy, London, until 13 October 2013.
All images subject to copyright. Most images courtesy Rogers Stirk Harbour + Partners.
Other images courtesy Press Association, Getty Images, Reuters, FTIConsulting.com and Andrew Zuckerman.
Music by KPM Music and Elvis Costello. Slideshow production by Paul Kerley. Publication date 23 July 2013.
Related:

Now, as he turns 80, Richard Rogers' pioneering career is being celebrated in a new exhibition at the Royal Academy in London. To mark his birthday, he spoke to BBC World Service about some of his most memorable structures - from his early work to current projects.
Enable captions to see the names of all the buildings.

Richard Rogers RA: Inside Out can be seen at the Royal Academy, London, until 13 October 2013.
All images subject to copyright. Most images courtesy Rogers Stirk Harbour + Partners.
Other images courtesy Press Association, Getty Images, Reuters, FTIConsulting.com and Andrew Zuckerman.
Music by KPM Music and Elvis Costello. Slideshow production by Paul Kerley. Publication date 23 July 2013.
Related:

miercuri, 24 iulie 2013

vasile roaita

historia.ro:
..."Când a sunat sirena pentru pauza de prânz, în ziua de 1 februarie 1933, muncitorii secţiilor I şi II vagoane şi locomotive s-au adunat în hala mare a Atelierelor şi au protestat împotriva reducerii salariilor, apoi s-au deplasat spre clădirea administrativă. Reprezentanţii patronatului au preluat lista cu revendicări, iar muncitorilor le-au cerut să aştepte răspunsul. Pe fondul tratativelor sindicale, grupul de agenţi comunişti provoacă scandal şi, ca în multe alte situaţii, îi atacă pe muncitorii sindicalişti: „Cu această ocazie s-au produs încăierări cu social-democraţii pe tema metodelor de luptă – aceştia cerând să se procedeze cu prudenţă spre a nu se da ocazia autorităţilor să provoace” („Dimineaţa“, 02.02.1933). Deşi în jurul orei 16.00 greva se stinge şi „greviştii au ieşit în linişte pe poartă atelierelor” şi chiar din „Scânteia” aflăm că „La Bucureşti armata şi poliţia nici n-a(u) îndrăznit să intervină împotriva greviştilor”, grupul comunist va căuta în următoarele zile să provoace incidente şi deschiderea focului din partea forţelor de ordine.
Formele de instigare purtau patentul diversiunii sovietice: zvonul că un muncitor cu nume inventat a fost concediat fără plata retribuţiei; apariţia la poarta Atelierelor a două femei disperate care strigau că peste noapte soţii lor, muncitori la Ateliere, au fost arestaţi de Siguranţă. Niciodată nu se dădeau nume precise şi nu era identificat locul de muncă al victimei. Aceşti „eroi” nu se vor regăsi pe nicio ierarhie a PCR ajuns la putere după 1947, pentru că ei nu existau.
Vasile Roaită, un tânăr ucis dintr-un ricoşeu de glonţ, a fost făcut utc-ist după 1948 şi i s-a atribuit tragerea sirenei – care se acţiona numai pentru a anunţa pauza de prânz şi terminarea schimbului – deşi persoana care trăsese sirena fusese identificată fără dubiu: Constantin Negrea..."
Autor: Alex Mihai Stoenescu