"enigma otiliei" conţine o descriere a
cadrului în care se petrece acţiunea, şi anume: Bucureştiul de la
începutul sec. al XX-lea, strada Antim, pe care intră, venind
dinspre strada Sfinţii Apostoli, tânărul Felix Sima, tocmai sosit
de la Liceul Internat din Iaşi, cu intenţia de a studia Medicina.
Acesta urmează să locuiască până la majorat la unchiul şi
tutorele său Costache Giurgiuveanu. Este precizat şi timpul: o
seară din iulie 1909, cu puţin înainte de orele zece. Felix este
cel care caută prin întuneric numerele caselor, pentru a găsi o
adresă. El vede arhitectura străzii Antim. Scriitorul foloseşte o
tehnică balzaciană, aceea a descrierii
mediului cu funcţia de a dezvălui
statutul social şi caracterul personajelor. Pe strada Antim
locuieşte burghezie recent îmbogăţită, lipsită de gust şi de
cultură. Cadrul este descris din
exterior către interior şi pe măsură
ce Felix Sima avansează în universul ficţional. Sunt prezentate
mai întâi casele, a căror arhitectură manifesta „varietatea cea
mai neprevăzută” a stilurilor. Sunt opera zidarilor italieni,
executată însă la comanda unor clienţi lipsiţi de gust şi
zgârciţi. Elementele de stil clasic sunt realizate din materiale
ieftine: var şi lemn vopsit. Ferestrele sunt foarte mari, în raport
cu forma scundă a clădirilor. Faţadele sunt afectate de ploi şi
de uscăciune, necesită reparaţii care nu se fac din cauza
zgârceniei, aşa încât strada bucureşteană părea o „caricatură
în moloz a unei străzi italice”.
Este
prezentată pe baza aceluiaşi principiu casa lui moş Costache,
atunci când Felix ajunge în faţa acesteia. Are o poartă cu două
aripi legate cu un lanţ. Prin crăpăturile dintre faţadă şi
trotuar ies buruienile. În grădină este multă vegetaţie, dând
trecătorului impresia de „pădure fără fund”. Ferestrele sunt
de o „înălţime absurdă”. Cele de la parter sunt acoperite cu
hârtie translucidă imitând vitraliul de catedrală. Au în vârf
rozete gotice. Treptele scării sunt tocite, uşa de stejar este
enormă şi are şi ea forma unei ferestre gotice. Lemnul este umflat
şi descleiat, „bubos” de vopsea cafenie. Ajuns în anticameră,
Felix vede o scară cu două suişuri laterale, formând o piramidă,
în vârful căreia se află un Hermes de ipsos vopsit
„detestabil”cu vopsea cafenie. Prezenţa lui Hermes nu este
întâmplătoare, ci dezvăluie spiritul mercantil al lui moş
Costache. În aceeaşi anticameră, Felix este surprins de lipsa de
coeziune a planurilor şi de materialele ieftine: „Ceea ce ar fi
surprins aici ochiul unui estet era intenţia de a executa grandiosul
clasic în materiale atât de nepotrivite”- apreciază naratorul
care, aşa cum reiese din text, priveşte mediul cu „ochiul unui
estet”.
(referat pentru bacalaureat 2013)
.JPG)
.jpg)
